luni, 29 august 2016

Despre păcate, păcătoşi şi alte moravuri...


Cu mulţi ani în urmă m-am dus la o biserică din Iaşi să mă spovedesc, aflând că este o biserică mai puţin obişnuită, adică are ,,mult har,, aşa mi-a prezentat-o o prietenă.
Iau maşina 28. Aglomerație. Împinsături. Împunsături pe sub coaste. Nişte indivizi extrem de zgomotoși ,,operau,,  la coborâre, acționând sub privirile nestingherite ale celor din jur. Strâng bine geantă şi nişte pirande mă privesc pe sub sprâncene.
Trec ușor pe lângă Palatul Culturii, îmi dezmorţesc oasele care parcă vor să se împrăştie de-a lungul trotuarului încins.
Cu chiu ,cu vai, ajung.
Înăuntru, atmosferă rigidă tăcută, de biserică.
Mă uit în jur, oamenii se uită nedumeriţi la mine, eu la ei. Oi fi mai ,,şifonată,, de la călătoria mea plină de peripeţii, gândesc şi mă îndrept înspre femeia care vindea lumânîri, ascunsă bine în dosul unei bărăci minuscule.Aspectul nu o deosebea cu nimic de celelalte femei care se îndeletnicesc cuacest lucrul: privire rece, ochi bănuitori, haine cernite, întotdeauna foarte, foarte slabe şi parcă toate suferinde.
-Aş vrea nişte lumânări, abia şoptesc, nu care cumva să supăr pe cineva. Oricum şi aşa oamenii tot erau supăraţi, ce le mai puteam face. Dar ce ştiam eu, fiecare cu ale lui.
Îndrăznesc să îmi duc la bun sfârşit ,,misia,, cu care am venit:
-Ştiţi, eu aş vrea să mă spovedesc la părintele, dacă se poate...
Femeia mă scanează automat, intr-o secundă. Pesemne nu corespundeam ,,regulilor creştine,, şi îmi întoarce o privire tăioasă şi bănuitoare, în acelaşi timp cu restul şi lumânările.
-Ei, asta-i bună...Nu eşti de pe aici. Părintele are păcătoşii lui de spovedit. E în post şi e foarte aglomerat, nu cred că mai are timp şi de păcătoşii altor parohii.
Înţepenesc cu vorbele în gât. Îmi vine sî îmi dau palme, întrebându-mă cine m-o fi pus să păcătuiesc sau cârcotesc: ,,cu ce s-ar deosebi păcatele mele, noi, de păcatele celor vechi, care deja locuiesc în parohie.
Nu mă las cu una cu două şi merg la Părintele, la altar, să îmi exprim dorinţa.
Aici să te ţii, părintele nu numai că nu mă spovedeşte dar îmi ţine un discurs moralizator despre cei nerecunoscători,ca mine, care se plimbă de la o parohie la alta. De emoţie îi şi răspund de la ce parohie vin.
,,Dar cum nu, îl cunoaşte el pe parohul nostru, preot cu har, cine mă pune să bat pe la porţile altora,,.
Cu capul plecat mă îndrept spre ieşire sub privirile aprobatoare, ba parcă acum mulţumite ale creştinilor cărora ca prin minune li se ştersese supararea de pe feţe.
Acelaşi drum la întoarcere. Maşina 28. Împinsături, împunsături în coaste, aceleaşi pirande care iau seamă, pe acolo îşi fac veacul de zi cu zi.
Dezamăgită şi sfărâmată, mă duc la biserica din cartier, şpăşită, dar parcă şi, cumva, mulţumită. Nu ştiu de unde venea mulţumirea asta.