sâmbătă, 28 iunie 2014

Eu-Evreul







va continua......... :)




http://neculcedorina-proza-online.blogspot.ro/2014/06/eu-evreul.html






într-o lume neagră, ieșită de sub pana unui corb, mă simt ca un sâmbure de adevăr răsădit în imperiul de cenușă a lui Cain, Eu-Evreul, ca cel din urmă mohican, port pe umerii de granit durerea fățișă a unui neam ales.
ard o neputință cu sufletul în lagărele de la Auschwitz-Birkenaw. ma sting ca într-o nemiloasă fabrică a morţii şi îmi aduc tributul meu de sare.
cine suntem noi? de unde venim  şi încotro ne voi întoarce?
de ce trebuie să ne urască lumea? suntem aceleaşi făpturi pe care Le-a creat tot Dumnezeu.
un proces rejudecat ne-a oferit clemență.
de ce nu ar face asta şi restul lumii? citesc fără să vreau pe internet injurii adresate naţiei mele. Cât cunosc aceşti oameni din adevărurile supreme? De ce tot oamenii îşi arogă dreptul de a ne acuza. Omul e om, supus greşelilor, ca şi mine, ca şi voi. De unde vine ura faţă de un popor ales?
M-am născut ca voi toţi, fară să fiu întrebat dacă vreau să mă nasc, Dacă vreau să port un nume de evreu şi sânge de evreu, cu toate că sunt mândru de neamul meu.
Am iubit ca şi voi, fără să îmi justific alegerile făcute. Am urât ca şi voi, fără să dau cuiva socoteală pentru resentimentele mele.
viața mea e şi a fost un perpeptuu strigăt îndreptat înspre un capăt pe care nu l-am mai putut atinge.
îmi iubesc poporul care a învăţat, sinapsă cu sinapsă, ce înseamnă o durerere peste veacuri, acea durere fără de sfârşit.
am iubit şi iubesc o femeie pentru care am fost renegat, dezmoştenit, batjocorit, trădat şi umilit. şi nu am avut cui cere socoteală pentru asta. o mare de neputință m-a cuprins de după umeri şi nu mi s-a mai dezlipit până când nu am făcut eu gestul de a ieşi din propria mea soartă, cu arma în mână, să îmi înfrunt himerele hidoase.
înainte de a spune toate astea, gândeam să vă reamintesc: sunt om, indiferent de nația căreia îi aparțin, de evenimentele istorice care s-au petrecut cu mii de ani în urmă, suntem făuriți după același chip şi după aceeași asemănare. La ce rost rasismul, xenofobia, antisemitismul, când viața e doar un strop în calea vieţii nesfârșite?
sunt om, cum am mai spus, supus greșelii, însă cineva a hotărât că ar fi bine să îmi plimbe viața pe cărări pe care eu nu mi le-am dorit.
E rușinos să iubești o femeie pe care alții o urăsc?
Dar să urăști pe alta, pe care doar alții o iubesc?
Cine sunt? Ce știe lumea despre mine? Trăiesc doar, ascuns în lumina şi umbra faptelor mele, pentru care mi-am asumat un risc suprem. Trăiesc cu sufletul în palma unor copii pe care mi-i doresc.
De ce ar fi aşa de rău?
Femeile care-au trecut prin mine, de-a lungul vieţii, şi-au rupt în carnea mea câte un ,,dinte,,.
a venit şi timpul când am crezut că e nevoie să iubesc aşa cum simt, cu trup şi spirit de mayaş.
Zbor cu dorul meu nestins pe deasupra unui câmp aprins şi caut să nu ating cu aripa şi să dărâm ce am ridicat.
strig cu glas de clopot ruginit peste un neam al meu aflat în nadir, convertit şi pervertit la ură şi prejudecăți.
strig şi glasul nu m-aude. oamenii care pretind că mă iubesc au dopuri în urechi, prin care trec minciunile ca adevăruri renăscute.
am fost ucis în inimă cu sânge de pumnal până când, chiar Eu-Evreul am învăţat că iubirea neînţeleasă te poate pierde sau te pote ţine captiv, legat de situaţii cu lanţuri nevăzute, dar tot iubirea poate să-ţi dezlege braţele de foc.
Am pornit pe un drum fără să privesc în ochiul celor care m-au trădat.
În sufletul meu şi-au făcut cuib mai multe larve şi când m-am trezit, eram acoperit cu o crusta pământie.
Dar, de dincolo de soare, iubirea mea s-a desfăcut şi-a înflorit pe-un ram.

,,o strângere de mână poate să dureze? Mirosul părului ei poate fi o adiere? O mângâiere poate să renască anotimpuri?,,
am zărit apusuri răsărind prin zidul din mine, şi pe ea cum din coastă mi s-a desprins.
Cine sunt eu.
Cine este ea.
cine sunteți voi.
Nici măcar nu mă întreb, sunt scut şi propria mea spadă. Sunt speranță amestecată cu moarte şi voi învinge.
mâna mea e mai puternică decât o armă şi voi răspunde ,,judecăților,, cu zvâcniri de șarpe înveninat.
Ochiul meu sau al corbului din mine va scânteia albastru.
acum, sunt nevoit să mă preumblu prin nisip fierbinte frământat de tălpile infernului căutând ceea ce Dumnezeu mi-a dat. Şi nu mă judeca Tu-Omule, sunt parte a unui Univers comun, aerul pe care îl respir e şi al tău, pământul pe care-l împărțim nu ne aparține, suntem doar umbre călătoare în drumul către infinit.

Mă mai citești?

Dar iată, stau aici, înapoia acestor rânduri, cum șade pândarul urmărind cu ochi războinici propria lui urmă. 
Pe fruntea mea nu port pecete, nici păcate nenăscute. Sunt doar un spirit întrupat din neamul meu, un înainte-mergător al faptelor mele, al trăirilor mele. iubesc şi frunza şi copacul. Aştept ca iubirii mele să i se răspundă cu iubire. Şi legea conservării energiei îmi dictează să ,,ucid,, în mine ,,monștrii,, pentru a renaște înapoia altui spațiu, într-o altă falie de timp. 
Eu-Evreul vă voi privi din noi dimensiuni, de acolo de unde râul de sânge va seca, sugându-şi burțile umflate.
Mâna mea va atinge aievea mâna EI iubită, sperând să îmi fie cunună dreaptă, aureolă neasfințită, răspândită peste cele șapte zări. 
Şi dacă ea nu mă va crede, am să-i aprind culmile cu flacăra de jad, voi netezi cu palmele asprite munții înspre urcarea pe treptele din umăr.
O voi ascunde săgeții ochilor lumești, acolo unde gândul pervertit nu o să o  mai poată atinge.

Cine este ea? Chiar vrei să ştii?
Ea este o femeie de cristal, ca o gară părăsită de peste 20 de ani şi regăsită pe cărările umbrite ale sufletului meu.

___________Acest comentariu real ,zemos emoţional  şi adresat destinatarului,poate fi şters după citire .Se recomandă păstrarea în suflet a mesajului._______________


(DOAMNE CÂT TE IUBESC!) Este cu neputință să pierdem Dumnezeu nu poate fi învins de oameni.Noi oamenii putem fi zdrobiți şi împiedicați.Creatorul nu poate fi învins! Chiar şi de milă...dacă nu pentru vre-un merit al nostru. Şi tot  va câștiga pentru noi! Când ni se răcesc inimile........câte puțin de la gheața îndoielilor.Dintr-o candelă cerească Dumnezeu  pune noi tăciuni de jar de dragoste cu tămâia rugăciunilor de când ne-am iubit. Dacă  vre-unul i-ar aluneca piciorul să fie rătăcit de vre-o frumuseţe străină............şi-ar luxa glezna......căci Dumnezeu i-ar da de lucru..........sau i-ar fi somn. Cât de mult iubeşte Dumnezeu credincioşia şi dragostea între soţi. Cât de mult !Ca pe Mesia şi Fica sionului, mireasa Lui.


3 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. multumesc pentru raspunsul dv la acest text.

      asa e, suntem simple papusi in mana Creatiei si a Creatorului
      cu respect, dorin n

      Ștergere
  2. Dorin, mesajul adaugat de tine va fi pastrat!
    sufletele noastre se vor mai hrani cu aripi :)

    RăspundețiȘtergere