vineri, 19 iunie 2015

NECULCE BLOG Proză scurtă online: izvorul

NECULCE BLOG Proză scurtă online: izvorul: pe la amiază, mașinile CAP-ului treceau una după alta până ce ulițele satului se umpleau de un praf înecăcios și dens. nici animalele, nici...

vineri, 12 iunie 2015

Izvorul

pe la amiază, mașinile CAP-ului treceau una după alta până ce ulițele satului se umpleau de un praf înecăcios și dens.
nici animalele, nici frunzele copacilor nu mai mișcau.
încremenise pentru o secundă lumea.
poarta vecinilor mei era întredeschisă. cei doi vecini, Nuțica și Nelu,se zăreau, dincolo de gard, șezând turcește pe o rogojină. priveau atent și cercetau cordelele multicolore aduse de țața Ileana de la Tanța, croitoreasa din Galbeni.
,,aș putea să îi invit la izvor, ca să îl curățăm de mâl,, gândesc eu,
 am auzit că dacă o să curățăm un izvor, aici, pe pământ, Dumnezeu o să ne dăruiască un pahar cu apă vie, cristalină, acolo, Sus, la umbra Judecății Sale.
trag aer în piept și strig:
-Nuțica, Nelu, haideți să mergem la izvor. cred că s-a mâlit iar și mai trec oamenii de la câmp însetați, le-ar prinde bine un pahar cu apă.
apoi, adaug ca să devin mai convingătoare:
-am auzit că Dumnezeu o să ne dăruiască apă vie, în Cer, dacă o să facem fapte bune, aici, pe pământ.
prietenii mei devin foarte interesați de idee și mă urmează pe cărare printre păpușoii îmbrățișați de gingașele lor păpuși cu părul roșu, galben sau maro.
ne oprim o vreme ca să le împletim cosițe, le cântăm cântece de leagăn și alergăm spre izvor într-o întrecere copilărească, de ne sfârâiau călcâiele.
am ajuns la ciment.
facem câteva ture împrejurul lui,
sărind de pe un stâlp pe celălalt, râzând și împingându-ne unul pe altul.
izvorul ne aștepta, ca de fiecare dată, cu malurile rupte de la ploi și cu apa încărcată de mâl.
ne trecem mâinile mici prin mâlul rece, plin de alge și scoatem toată vegetația aceea putrezită.
firul de apă răzbate ca o rază urmând drum înspre marginea cimentului.
se îndreaptă ca un om obosit spre firul de apă al pârâului. susură vesel, parcă mulțumindu-ne.
pe vremea aceea încă nu auzisem despre povestea lui Ion Creangă cu Fata babei și Fata moșului.
nici nu știam că scriam și noi o pagină de poveste.
suntem murdari și obosiți dar încă nu am terminat treaba.
săpăm brazde late de iarbă proaspătă și îl căptușim ca să reziste malurile mai mult.
ne oglindim cu toții în apa izvorului. de acolo, din adânc, ne privesc curios trei capete de copii, stropiți de mâl și murdari de alge pe hăinuțele sărăcăcioase. devenim serioși. atât de serioși încât ne permitem o discuție mistică.
-se spune că în seara de Sfântul Andrei, dacă aprinzi la miezul nopții o lumânare și cobori cu ea la izvor ca să te uiți în oglinda lui, îți vezi partea, spune Nuțica foarte serioasă.
-izvorul e ca o viață, spune și Nelu, și ca să îl ai trebuie să îl îngrijești.
-știți ce spune mama? că nici o apă nu e mai bună decât cea băută din paharul de sticlă. hai până acasă. dacă găsim, aducem aici un pahar și o lăsăm pe Zâna Apelor să îl păzească.
zis și făcut.
în toată vara aceea coboram cu toții, în fiecare dimineață la izvor, ca să vedem dacă mai trăiește.
izvorul ne aștepta, susurând plin de recunoștință. ne oferea generos porția de apă cristalină și rece.
...............................................................................................................................................................
în următorul an, prietenii mei au plecat împreună cu familia la Bragadiru, la o ferma de animale și au părăsit casa părintească.
curtea vecinilor mei devenise un munte de tristețe, izvorul devenise un morman de mâl și nu am mai avut curajul să îl curăț. chiar dacă mă striga cu gura unui un  aflat dincolo de celălalt Mal.
....................................................................................................................................................
după ani și ani, m-am întors în sat.
am coborât într-o fugă nebună pe cărarea cu păpușoi.
izvorul dispăruse.
doar ierburi străine și tăioase îmi zgâriau tălpile, întrebându-se mirate cine e străina care le încalcă sălbăticia apelor .
cimentul nu mai avea stâlpi, devenise o ruină părăsită și zgrunțuroasă.
pârâul era invadat de ierburi murdare. copiii satului dispăruseră după perdeaua nevăzută a unui alt timp.
glasurile prietenilor mei încă mai răsunau cristaline și curate, ca niște clopoței uitați pe o sârmă...
din urmă, doar norul prafului de pe amintiri îmi mai traversa trupul condamnându-l la neuitare.